Niram Art Magazine

The train arrives in Bucharest at 10.15 a.m. The schedule is set, the maps are bought, the watch is carefully inspected for accuracy. The last train leaves at 11.45 p.m., and we have to be on it. The itinerary has been carefully planned by my husband, who was born in Bucharest, whereas I, an outsider, a province girl, have to trust his better judgement. However, we decide together on the theatre play we want to see. ‘You cannot come to Bucharest and not see a play,’ he says, as he is an absolute theatre maniac, capable of seeing the same play more than thirty times. ‘It has to be with Maia Morgenstern,’ I say, and he instantly agrees, ‘I want to see her live.’

As part of the manifestations organized in order to celebrate Sibiu as the European Capital of Culture 2007, the Brukenthal Museum has organized several art events throughout the year 2007. At the Eurojudaica 2007 festival, the Brukenthal National Museum held the group exhibition of several of the finest Israeli artists.

NATOUR NATOUR
YAEL SHVARTZ
AVIVA BEIGEL
H.I. BEN SHIMON
DANIELLA WEXLER RACIN
YEHUDIT LEVIN
SILVA ZALMAMSON
YOSSI RAZ
HAIM DRUCKER
OFIR NAVE
HARY SHAYA
IGOR KAPLUNOVOCH 

The exploration of identity, a concept central to the human condition and sense of self, has been a theme that has resurfaced repeatedly throughout the history of art, with artists often using their works as a key means of expressing their complex identities to their audiences. After being restrained by the abstractionist, formalist tendencies of modernism, the relationship between art and identity has become increasingly significant during the post-modern era, in a context of growing multiculturalism, post-colonialism, feminism and civil rights. One of the most important ways in which artists have articulated their identities through their works has been self-portraiture, which has enabled the expression of the artist’s personal identity, as well as of collective identities relating to gender, culture and sexual orientation.

Three artists whose practice has centred on the expression of identity through self-portraiture are Frida Kahlo, Cindy Sherman and Yasumasa Morimura. Due to changes in their context, however, each of these artists has approached this genre in different ways and has utilised it to focus on different aspects of their identity.

Daniela Mitica was born in Bucharest on the 13th of May 1968. Her first passion was the ballet, and she graduated from the Fine Arts high school Nicolae Tonitza in Bucharest. Between 1983/1984, she opted for painting and sculpture.

 
She was introduced in photographic art by the professional photographer Nina Mihaila. Both her photographic and her painting works are characterized by an interesting vision, the young artist observing the world around her with a fresh eye. She is interested in pointing out through her art what the common person sees. According to her own words, “my works tell everything about me. I believe art should be taken seriously, because it expresses all the joys, heartaches, dreams and feelings of despair that dwell within our souls. We should discover art in every body, in every gesture, in every thing…” Her works surprise us by the return to symbols, even though, at first glance, they seem purely simple.

En un sueño que relata en sus diarios, Mircea Eliade (1907-1986) se ve volando en un ataúd que cruza Europa y llega finalmente a Bucarest. Su inconsciente, sus deseos, lo afincaban en su Dacia Félix, en su espacio original desde el que fecundó al mundo de las ideas. Sin embargo, el prestigio que adquirió como sabio y erudito de alcance universal frecuentemente nos hace soslayar la dimensión rumana de la que nacieron muchas de sus preocupaciones, punto original desde el que también proyectó su búsqueda para desentrañar el simbolismo sagrado. Es desde su sensibilidad rumana que igualmente volcó su imaginación y su creatividad. En diciembre de 1944, anota en el Diario portugués: “abandoné el yoga y la filosofía por la cultura rumana y por mi literatura.”

Eva Defeses: Stimate domnule George Roca, sunteţi de mai mult timp, mâna din spatele multor articole şi elemente de grafică apărute până acum în revista de cultură românească AGERO din Germania. Scriitori, poeţi, pictori, fotografi v-au trecut pâna acum prin mână şi au beneficiat de talentul şi compentenţa dumneavoastră profesionala pentru a-i promova sau face cunoscuţi. Cum ati ajuns să colaboraţi cu revista Agero?

George Roca: Fără nici o modestie pot să vă spun că la revista Agero sunt şase mâini care „butonează” de zor şi lucrează la publicarea multor articole primite de la corespondenţii noştri. Mă refer la membrii echipei de redacţie: Melania Cuc, Lucian Hetco şi subsemnatul. Şase mâini care lucrează cu dăruire pentru a prezenta cititorilor articole atrăgatoare şi interesante, însoţite de fotografii inedite. Într-adevăr eu mă ocup cel mai mult de partea grafică, design şi prezentare. Cum am ajuns la Agero? La început am fost corespondent, apoi am fost solicitat să fac parte din redacţie. Aveam o oarecare experienţă şi am acceptat cu plăcere. Încet, încet m-am acomodat cu colegii mei şi rezultatele au început să apară. Am ajuns în unele perioade la peste şase mii de accesări pe zi. Unii mai sceptici vor zice „bine, bine, dar unii accesează adresa de net din greşeală, alţii doar îşi aruncă privirea asupra titlurilor şi pleacă...” Aşa o fi, şi chiar dacă ar fi aşa, o bună parte din aceştia se reîntorc de curiozitate sau le spun altora despre revista noastră. Cautăm să avem o grafică atrăgătoare, complexă şi să prezentăm articole cât la variate ca tematică şi structură.

Eva Defeses: Dumneavoastră vă ocupaţi exclusiv de partea literară şi artele frumoase? De ce aţi ales acest segmente?

George Roca: De partea literară ne ocupăm toţi cei trei membri ai redacţiei, de „artele frumoase” ma ocup doar eu. Dece? Pentru că mă pricep şi pentru că îmi face o deosebită plăcere. De aproape un an am introdus la revistă câteva segmente noi. La început au fost cele de poezie, apoi istorie, urmate de „umor şi caricaturi”. Văzând că avem succes (am publicat şi eu câteva caricaturi personale) ne-am propus să construim un segment de „arte frumoase”. L-am numit „Simeza Agero”.

Eva Defeses: De când există în revistă proiectul SIMEZA, de prezentare a artiştilor plastici români de pretutindeni şi cum s-a ajuns ca artele frumoase să aibă o pondere destul de mare în revista Agero, în contextul în care multe reviste de cultură din România conţin foarte puţine articole despre artă?

George Roca: Proiectul „Simeza Agero” a fost conceput de mine şi Lucian Hetco la sfârşitul anului 2006. Am considerat că este necesar să oferim spaţiu de prezentare unor artişti care nu au website-uri, sau pe unii (chiar dacă au), să îi face cunoscuţi cititorilor noştri. „Simeza Agero” conţine imagini fotografice cu lucrările unor artişti plastici români contemporani, însoţite bineînţeles de o fişă de prezentare a autorului. Aceştia sunt pictori şi sculptori talentaţi care ne bucură că au luat legătura cu noi şi că ne-au oferit prilejul să le găzduim imaginea lucrărilor pe site-ul Agero. Munca nu e uşoară dar aduce satisacţii. Imaginile trebuiesc îmbunătăţite, tăiate la mărime, apoi alcătuită fişa de prezentare cu cât mai multe detalii. Munca e migăloasă, ia timp dar merită! Mai ales că sunt mulţumiţi şi satisfăcuţi atât artiştii cât şi cititorii. Noi facem această muncă benevol, prin voluntariat aşa că o facem din plăcere şi de aceea nu precupeţim efortul pentru a crea o lucrare de calitate.    

Eva Defeses: Câţi artişti aţi găzduit până acum în paginile revistei dumneavoastră? Bazându-vă pe contactele pe care le-aţi avut cu ei, cum vedeţi dumneavoastră arta românească contemporană şi cum credeţi ca este văzută în Europa?

George ROCA: Vorbind de creatorii de frumos pot să vă spun că am prezentat până acum 14 artişti români, dintre care 12 pictori şi 2 sculptori. Arta românească contemporană este în plină înflorire. Trebuie doar să o facem cunoscută şi celor din afara perimetrului naţional. Mulţi străini rămân umiţi şi încântaţi când au tangenţă cu aceasta. Am să vă dau câteva exemple de artişti români talentaţi care nu locuiesc în prezent în România dar duc faima acesteia acolo unde sunt stabiliţi: Romeo Niram „face valuri” în Portugalia, Spania, Germania, Israel şi Turcia, Rodica Iliescu în Franţa, Japonia şi Canada şi Geo Goidaci în Germania, Italia şi Grecia. Depăşind hotarele europene nu pot să nu îi menţionez pe Iuliana Săsărman în Statele Unite la New York şi pe Radu Satcău la Melbourne în Australia. M-am referit aici strict la cei care i-am prezentat la „Simeza Agero”. Sunt convins că mai sunt mulţi artişti talentaţi originari din România răspândiţi pe mapamond. Ne mândrim şi cu artiştii din ţară prezentaţi pe site: Melania Cuc, Victoria Fătu-Nalaţiu, Alina Paraschiv, Maria Olteanu, Cătălina Codreanu, Stela Şimon, Eugen Evu, Victoriţa Duţu şi Cristina Oprea. Arta tuturor celor prezentaţi mai sus nu poate să nu aducă faimă şi aprecieri la adresa românilor.     

Eva Defeses: Ştiu că sunteti iniţiatorul mai multor reviste electronice în Australia, dedicate tot culturii româneşti. Cu ce scop le-aţi înfiintat?

George ROCA: Am avut până acum trei reviste româneşti pe internet: „Rexlibris”, „Prolibris” şi „Paradox”. Din păcate toate au sucombat din lipsă de web masters. Scopul înfiinţării lor a fost promovarea literaturii române în spaţiul virtual.

Eva Defeses: În revista Agero se publica exclusiv în limba română sau există şi o variantă în limba germană, pentru a putea oferi accesul la cultura românească şi germanilor?

George ROCA: Revista Agero, este o revistă cu precădere în limba română, dar are o secţie şi în limbi străine. Acolo sunt publicate lucrări ale românilor care sunt scrise sau traduse şi în alte limbi.

Eva Defeses: Revista Agero a început ca o publicaţie electronică locală, însă acum este deja cunoscută în multe ţări. V-aţi gândit şi la o ediţie pe hârtie, destinată românilor şi germanilor din Stuttgart?

George ROCA: Revista Agero a fost concepută la început de iniţiatorul ei, Lucian Hetco, ca o publicatie electronică a asociaţiei germano-române din Stuttgart sub forma unui buletin de informaţii comunitare. Cu timpul a evoluat şi s-a transformat într-o solidă şi valoroasă revistă de literatură şi artă. Desigur corespondenţii sunt români de pretutindeni. Mai serveşte totuşi obiectivele şi proiectele asociaţiei „Agero” din Stuttgart.
Când am venit eu în colectivul de redacţie revista era deja bine conturată şi cunoscută. O ediţie tangibilă nu avem în proiect, dar în schimb suntem în tratative cu câteva edituri pentru a scoate anual volume antologice cu cele mai bune lucrări apărute în revista Agero. Acestea vor avea forma unui almanah şi vor fi prezentate în mai multe tomuri. Depinde de finanţare şi dacă vom găsi sponsori.  

Eva Defeses: Sunteti o personalitate multitalentata, jurnalist, fondator de reviste, scriitor, poet, actor, fotograf. Care este totuşi forma de artă pe care o preferaţi sau care vă fascinează cel mai mult?

George ROCA: Mulţumesc pentru laude şi promovare! Sunt prea multe „calitaţi” enumărate mai sus! Unele dintre ele au devenit calităţi dormante, sau de arhivă, precum actoria, poezia, fondare de reviste... Am ramas cu scrisul şi cu fotografia.
Vorbind de fascinaţie, pot să vă spun că încă din copilărie m-au fascinat toate artele. Am încercat chiar şi pictură şi sculptură. Păcat că ziua are doar 24 de ore! Păcat! Întotdeauna sunt în criza de timp liber. Cel mai mult îl consum editând şi promovând articole noi la revista AGERO. Aceasta a devenit „liebling-ul” meu. E o satisfacţie enormă sa descoperi noi (sau chiar necunoscuţi) producători de literatură şi artă, să-i faci să iasă la suprafaţă, să prevaleze, să-i etalezi cititorului cu ce au ei mai bun. O mare satisfacţie! Să-i vezi că se bucură cu toţii, atât producătorul cât şi cititorul.   

Eva Defeses: Care sunt calităţile pe care credeţi că ar trebui să le aibă un jurnalist al unei reviste de cultură?

George ROCA: În primul rând trebuie să aibă suflet şi inimă. Să înţeleagă ce vrea cititorul. Apoi să fie la zi cu realitate înconjurătoare, să înţeleagă atât doleanţele producătorului de frumos sau de informaţie scrisă cât şi cele ale cititorului. De fapt nu numai cititorul te judecă, ci şi autorii. Dacă nu-i satisfaci, te părăsesc amândoi!

Eva Defeses: Ce proiecte de viitor aveţi, în legatură cu promovarea culturii româneşti în Australia, unde locuiţi şi în Germania, unde este fondată revista Agero?

George ROCA: Proiecte de viitor? Am multe! Numai timp să am... Vreau să îmi public lucrările. Am materiale pentru vreo cinci cărţi. Vine şi vremea lor! Mulţi mă întreabă ce cărţi am publicat. Puţine şi subţirele răspund eu! Dar promit că vor fi şi mai consistente: o carte de eseuri, una de jurnalistică, una de interviuri şi poate câteva de povestiri, poezie şi umor. Românii din Australia sunt însetaţi de cultură. Abia aşteaptă să mai apară ceva scris în limba română. Referitor la promovarea culturii româneşti în Germania, ce să vă spun? Germania şi România sunt în Europa. Atâta timp cât mi se va oferi posibilitatea voi crea (chiar de aici de la Sydney! sic!) punţi de legătură între cele două naţiuni. Desigur că nu voi uita nici cultura românilor din Australia. 

Cu multumiri, Dlui. George Roca 

INTERVIU CU LUCIAN HETCO, FUNDATORUL REVISTEI AGERO, REALIZAT DE VERONICA BALAJ

V.B. Stimate domnule Hetco, în ideea interculturalităţii, revista pe care o conduceti, “AGERO", este  un punct de referinţă. V-am ruga să ne prezentaţi începuturile acestui demers publicistic.
L.H. Revista Agero a debutat în toamna anului 2000 în peisajul publicistic românesc din diasporă, dar şi în cel din ţut doar caţiva colaboratori de origine română din Germania, în special din jurul oraşului Stuttgart. Pagina Agero a fost prima publicaţie electronică românească din Germania, ce urmărea iniţial asigurarea cu informaţie rapidă şi utilă în limba maternă a etnicilor români, membri ai societăţii Agero, precum şi a simpatizanţilor noştri din zona metropolei germane Stuttgart, din landul Baden-Wuerttemberg. Ideea de internaţionalitate şi globalizare a informaţiei cu caracter cultural pentru românii de „pretutindeni“ s-a întregit relativ rapid, prin corespondenţa bogată şi interesul constant al cititorilor, dar mai ales prin stabilirea de contacte culturale inter-româneşti, cu intelectuali români din ţară şi din străinatate, având în vedere puternica emigraţie românească din ultimii 15 ani. Aşa s-a născut, cum s-ar spune şi teoria „Românului planetar“ – noua mea carte în limba română fiind  o culegere de eseuri, ce tocmai a vazut lumina tiparului la Bucureşti, la prestigioasa editură Carpathia Press, având ca punct de reper o serie de mărturii, cred eu, interesante despre globalizare, ce a cuprins şi poporul român, cu teze despre viitorul poporului roman, apărute în decursul ultimilor doi ani în cadrul publicaţiei Agero cât şi in alte reviste de cultură din ţară. Dar succesul actual al publicatiei Agero, „Revista Agero“ ( adresa pe web:  http://www.agero-stuttgart.de ) precum şi decernarea unui Premiu de Excelenţă al Patrimoniului Românesc, în favoarea editorului şi indirect revistei de cultură, pentru "contribuţii deosebite la dezvoltarea dialogului de idei", în toamna anului 2005 la Bucureşti, de către Asociaţia Română pentru Patrimoniu, este în fond doar încununarea unui merit colectiv, al autorilor şi corespondenţilor noştri de-a lungul anilor, pentru care am asigurat un cadru, cred eu - cu adevărat elevat şi democratic.

V.B. In perimetrul culturii germane, cum este  percepută o revistă  în limba româna?
L.H. Din păcate avem mult prea puţină rezonanţă din partea cititorilor germani, ca să vă dau un răspuns sigur. Faptul că edităm revista Agero din Germania este însă un factor pozitiv, ce atestă spiritul democratic autentic de aici. N-am avut niciodată senzaţia de a fi fost toleraţi, dimpotrivă, activitatea noastră este considerată de către autorităţile germane ca fiind de bun obştesc! Dar ca publicaţie în limba română, ce poate fi citită şi înţeleasă doar de vorbitorii limbii române de aici, cei mai mulţi cetăţeni germani, care ne citesc zilnic, sunt la origine şvabi bănăţeni sau saşi transilvăneni, precum şi români din numeroasele familii mixte. Suntem însă recunoscuţi pentru spiritul românesc ce îl promovăm de mai multe instituţii din ţară, dar şi germane, menţionând aici exemplar Forumul Germano-Roman din Berlin, prezidat de doamna dr.h.c. Susanne Kastner, vicepreşedinta Bundestagului german, pe care o cunosc personal, încă din vremea când prezidam Liga Asociaţiilor Romano-Germane din Germania. Mai multe  asociaţii germane din Germania de Sud, dar şi din Elveţia germanofonă, întreţin cu noi relaţii de corespondenţă şi ne trimit materiale spre publicare. Relaţiile sunt aşadar bune şi de viitor.

V.B. Simţământul că  faceti prin scris, legătura cu scriitorii români de pretutindeni, trebuie să fie  special…
L.H. Intr-adevăr este o mare placere, la fel cum este şi o constantă răspundere, aceea, de a prelua rolul unei plăci turnante între românii de pretutindeni, corespondenţii noştri, sau cea a unui cap de pod din românitate, între germani, mijlocind contacte, fiind conştientă parte a contactului cu intelectualitatea românească,  fie ea în Germania sau oriunde, ce asigură iată, un spirit românesc unitar şi solidar, patrunzător, dar mai ales sincer şi cutezător, dincolo de graniţe artificale, cenzură, prost gust, atac la persoană sau alte oprelişti de natură jurnalistică, ce în fond cititorii noştri, nici măcar nu le caută. Sunt cu adevărat fericit, trăind intr-o ţară cu adevarat liberă, în Germania, că pot sa împlinesc prin munca mea, prin cea a colaboratorilor mei din redacţie, dar în mod special a celor peste 200 de corespondenţi ai Agero, cerinţele culturale şi informaţionale ale cititorilor noştri. Este evident că este o muncă de uzură, zilnică, făcută din idealism şi fără remuneratie, care însă personal mi-a adus o serie de satisfacţii majore. Iar acestea nu se pot plăti cu tot aurul din lume, fiindcă pentru mine, românii au nevoie stringentă de acces la cultură, în special în mod gratuit, acum - mai mult ca oricând.

V.B. Scrisul Dumneavoastră, cărţile Dumneavoastra întregesc desigur cartea de vizita a unui intelectual de rang european, precum sunteţi. Haideţi să vă cunoaştem şi din această perspectivă.
L.H. Inainte de toate mă consider un intelectual român, de factură comunitară, de formaţie germană, prin convingere însă un român autentic, între ceilalţi europeni, ce şi-a văzut de treabă. Căci tot ceea ce am facut în cei 16 ani de diasporă în Germania, toată munca mea comunitară, indiferent că a fost la nivel de asociaţie la Agero, sau ca preşedinte al Ligii LARG ( Liga Asocaţiilor Româno-Germane  din Germania), ori ca editor şi redactor al publicaţiei Agero, despre care vorbim astăzi, a fost pusă în slujba ideilor românismului. Personal mă consider a fi mai degrabă un vizionar sau dacă vreţi, de muncitor ce şi-a căutat silitor, întotdeauna ceva de lucru, cu un anume sens, nerisipind energii aiurea, trăindu-şi ziua la adevarata ei intensitate. Trăim însă vremuri frământate în viaţa românilor şi a lumii în general, căci neînţelegerile sunt tot mai grave, iar tarele societăţii trecute încă ne mai chinuie la noi acasă, laolaltă cu invidia, confuzia, păcatele sau alte angoase de factură comunistă ori neo-comunistă, însoţite de boli spirituale, ce ne afectează moralul şi cultura naţională. În antiteză, am gândit iniţial şi am vazut în Agero un spirit nou, un loc unde se respiră, se gândeşte liber şi se speră la mai bine, un loc de scăpare, de refugiu, sigur şi nealterat. Cele câteva cărţi sau unele eseuri pe care le-am scris de-a lungul anilor, au toate la baza lor, acest principiu, al unităţii româneşti, în fond simplu - şi eficient.

V.B.  Literatura română, care nu beneficiază de o limbă  de circulaţie, este totuşi cunoscută acolo, cum se percepe, dacă nu sunt traduceri prea multe ?
L.H. Din păcate literatura română este mult prea puţin cunoscută în occident, sau ca să fim cinstiţi ar fi meritat să aibă ceva mai multă recunoaştere! Iar dacă nu este atât de prezentă cum ar fi meritat, s-ar mai putea face câte ceva! Sigur că avem intelectuali de elită, cunoscuţi, atât în ţară, cât şi în străinătate, dar totodată şi un marketing dezastruos. Nu avem, din păcate nici un român laureat al Premiului Nobel pentru literatură, deşi potential am fi avut!
Potenţialul cultural românesc se margineşte actualmente, mai mult la prezenţa culturală în ţară, şi acolo ceva mai puţin decât ar fi fost cazul şi mai puţin în străinătate. Este adevărat şi că finanţările în domeniul culturii, nu se mai bucură de primul rang. Dar se greşeste şi aici, la fel cum s-a greşit şi se greseste încă în turism, sau în economie în general, sau la dezvoltarea mult prea târzie a infrastructurilor stradale eficiente. Literatura română contemporană, este în fapt puţin recunoscută în occident (din vina noastră), desigur, cu unele excepţii, vorbind aici despre autori şi personalităţi româneşti ce au trăit în occident: Istrati, Ionesco, Eliade sau Cioran. Cei mai „mari“ de acasă, au ramas în mare netraduşi şi sunt practic, cu mici excepţii, necunoscuţi. La ora actuală, în spaţiul de limbă anglo-saxon cel mai cunoscut autor de origine română  este prof. dr. Smarandache, din SUA, autor a mai multor cărţi şi iniţiator al curentului literar numit „paradoxism“. Cred însă cu convingere, că vom descoperi şi marketingul precum şi eficienţa occidentală şi nu ne vom feri de prejudecăţi şi că ne vom etala calităţile la nivelul literar al altor naţiuni, nu numai la nivelul unui Institut Cultural „Titu Maiorescu“ din Berlin, ce aduce de curând un suflu nou, în prezentarea culturii, artei şi a literaturii romaneşti, cel putin în percepţia germanilor. Se scrie însă în ţară suficientă poezie bună, proză, filozofie şi istorie de calitate, care ar putea interesa la nivel european, chiar global şi ar fi bine şi primită. Nu de autori buni şi talente autentice ducem lipsă, ci de un sistem eficient, dar mai ales, ne lipsesc încă mijloacelele financiare şi iniţiativele personale, poate că ne lipsesc chiar câteva personalităţi autentice, reprezentative. La capitolul acesta, iată, suntem încă deficitari, fiind nevoie de o schimbare de mentalitate, care sper să se producă cât de rapid.

V.B. Legat de impedimentul traducerilor, revin şi zic, revista 'Agero',  suplineşte un asemenea prag, vă dorim rezistenţa prin ani şi proiecte  noi.  Apropos, care ar fi conturul acestora, azi ?

L.H. Revista Agero practică, ori de câte ori este posibil, traducerea lucrarilor autorilor români în limbi de circulaţie mondială. Avem şi o rubrică specială dedicată acestor traduceri, în accepţia mea, o muncă titanică şi oarecum de pionerat, căci n-o facem doar noi, o practică şi alte reviste eletronice din ţară, ceea ce este foarte bine. Există de asemenea o serie de scriitori români, care au înţeles necesitatea prezentării operei proprii în limbi de circulaţie mondială. Din păcate, nivelul bugetelor personale, la nivel de autori, este insuficient pentru traduceri de amploare, dar cunosc o serie de scriitori din România care îşi pot permite financiar aceste traduceri, sau au primit chiar dacă mai greu, acceptul unor edituri. Urmeză apoi, desfacerea lor pe pieţele străine, care din nou, este un factor comerical dificil. Dar unele lucrări au fost încununate de succes şi au fost prezentate şi lansate şi în Germania, la diverse târguri de carte.  Bine-ar fi să le găsim pe viitor şi în librării!
Proiecte noi , în ceea ce ne priveşte vor urma, am să vi le relatez în amănunt într-un viitor interviu, fiind vorba în special de adâncirea relaţiilor noastre interculturale la nivel european, nu numai între asociaţii româneşti răspândite aici, ci de o interculturalitate nouă, cu o cooperare între autori nativi de limbă germană şi română, ce vor fi traduşi exemplar în ambele limbi, aşa cum îmi doresc să oferim vârfului de lance al scriitorimii române, posibilitatea de a fi citiţi, în traduceri, din ce în ce mai numeroase în spaţiul cultural anglo-saxon.  Vom iniţia şi o simeză Agero, aflată deja în lucru, care va expune pe web lucrări ale artiştilor plastici români. După cum vedeţi, idei sunt destule.

Cu multumiri dlui Lucian Hetco si dnei Veronica Balaj